Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

Poate îți prinde bine ție, sfatul... om drag!

…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-

STUPEFACȚIE! Cum să distingi un ipocrit între cunoscuţi.

            Nu m-am putut abţine şi nici nu vreau. Nu o să fac mai mult decât să mărturisesc sufletului meu că au mai trecut două zile în care am înţeles că sunt avid după "a învăţa" mereu, mereu, întotdeuna altceva şi primindu-le pe toate asemenea unor palme tămăduitoare.            Mă bucur că semnificaţia unei clipe am reuşit să o ascund în mine şi că dau peste ea de fiecare dată când mă aştept mai puţin. Cât de important este un minut, o oră? Poate cât o viaţă întreagă...           Îmi pare rău să spun, dar: - nu îmi place locul ăsta; - m-am plictisit de oamenii superficiali şi artificiali din jurul meu; - nu mai vreau minciună şi ipocrizie, nepăsare şi răutate; - nu mai vreau durere şi suferinţă pretutindeni ...şi lista poate continua, dar acestea sunt principalele.                     Sunt încăpăţânat. Într-adevăr, fac cum mă taie capul. Şi nu ascult ce mi se spune. Uneori asta poate fi o mare greşeală! În momentele în care ajungi să ţii cu dinţii de un lucru,

ÎNTÂMPLĂRI

          Încerc de zile bune să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu mine în această vară. De ce mă simt oarecum că m’am trezit dintr-un somn ciudat? Am intrat în această vară fără planuri, vise, nimic nimic chiar nimic, nu îmi pasă de ce voi face. Am lăsat să treacă timpul o perioada bună, deja în aceea perioadă m-am închis în mine..nu mă mai recunoşteam…deja eram un om în degradare. Mă uitam în oglindă şi vedeam un om trist şi bărbos, părul care nu mai stătea aranjat deloc. Am crezut că timpul începuse să îşi lase nuanţe de argintiu prin părul meu, dar era doar praful din jur ce îmi dădea impresia ca îmbătrânesc.              Acum în mintea şi în sufletul meu tot filmul verii se derulează până într-un punct, acela fiind ziua când am cunoscut o fată speciala, cea mai speciala... și tot stau pierdut în ore, pe drum, în camera mea…în pat, la masă, peste tot! Mă gândesc de ce filmul se opreşte la ea. Să fie doar faptul că îmi e dor de ea? Sau să fie faptul că mintea mea vrea să îmi ream

SENTIMENTE

       Să fie ăsta un rezultat al singurătăţii? Dacă stau şi mă gândesc…da, ăsta este, este o răbufnire a sufletului meu aflat în agonie căci astfel nu îmi pot explica de unde vine acest dor cumplit de unele clipe de fericire din viaţa mea de om de rând…nu nu! Nu are cum să fie asa şi mai beau încă un pahar de vin şi încep iar delirările în mintea mea. Sincer, cum se face că fix atunci când cred că îmi este mai bine şi cred că am scăpat brusc mă lovesc de un zid nevăzut şi toate amintirile apar iar şi iar şi iar, parcă ar fi un cerc închis din-adins de cineva, cineva care îmi vrea răul? Cui să-i fi greşit eu aşa de mult, chiar nu îmi pot imagina, cred că am greşit mult destinului meu…că l-am insultat?        Da, încep să cred că destinul este de vina, dar nici pe el nu pot da vina pentru că el este modificat de mine. Tind să cred ca este un joc al minţii în care eu m-am ratacit şi nu gasesc ieşirea din acest labirint sanctificat, pe orice drum din el apuc, văd câte un tablou din v

LECȚII

Am invatat de-a lungul timpului sa cred in mine, sau cel putin in imaginea utopica pe care mi-am creat-o despre mine. Am invatat sa arunc praful sub pres si sa calc peste el. Desi el de la an la an s-a adunat, am considerat ca cel mai bine este sa il ascund. Am invatat ca eu pot rezolva totul. Mai ales ca de cele mai multe ori am si reusit. Am spus “de cele mai multe ori” pentru ca asa a fost. Dar intodeauna am reusit sa minimizez momentele in care esecurile au fost majore. Am reusit sa “arunc praful sub pres”. Desi poate unele persoane din jurul meu au realizat ce s-a intamplat si mi-au atras atentia. Eu stiam sa calc peste cadavre. Sa merg mai departe fara sa ma uit in urma, fara sa cer ajutor, sau macar o parere. Nu. Eu am fost mai ungur decat ungurul. Mai evreu decat evreul. Eu am fost singurul din viata mea care a avut dreptate. Eu am invatat sa ma bazez doar pe mine. Nu am luat in calcul niciodata totusi faptul ca a un moment dat s-ar putea sa ma impiedic si sa imi rup un genunc

De ce ne indragostim? ( cine ne tot pune sa iubim? )

"- De ce ne indragostim? - De prosti, bineinteles!" Aceasta este discutia pe care am avut-o acum cateva zile cu o prietena. Tipa fusese parasita de cateva ori si a prins "boala" pe cupidon. Saraca...Revenind la subiect, de ce ne indragostim?! Hai sa iti spun o mica poveste. Stateam frumos pe o banca si asteptam pe cineva. Soarele stralucea, pasarelele ciripeau si totul era frumos. Era genul de zi ingrozitor de calduroasa de vara iar eu eram foarte obosit si foarte insetat. Pana aici toate bune si frumoase. Deodata imi ridic privirea si o zaresc. Nu stiu de unde a aparut, cine a trimis-o sau daca a durut-o cand a cazut din cer dar am ramas blocat. Blocat si...indragostit, bineinteles.  Nu vreau sa cred ca ma indragostisem de o tipa pe care nu o mai vazusem niciodata doar pentru ca eram prost (asa cum imi spusese o prietena) asa ca am incercat sa imi dau niste raspunsuri. Deci? Ce dracu s-a intamplat? Raspunsul este simplu.

Este usor sa dispari. Greu este sa mergi mai departe...

“Daca ar fi sa numar persoanele pe care le am in jurul meu… nu as putea considera ca sunt o persoana singura. Dar sunt. Pentru ca nu am prieteni… am persoane. Nu ma pot raporta la relatii – ele nu exista. Exista cinism de ambele parti: Iesim in oras? Da normal – ne distram! Mai esti prieten cu “J”? Nu! Hmmm mie imi placea! Relatia ta cu “J” ne afecteaza prietenia? NU!!! Dar nu mai vorbim. Pleci din tara? Da! Mai vorbim? Da! Dar vorbim accidental, daca se intampla.. Sau nu. Ai un nou prieten? DA! Mai vorbim? Logic! Cand va despartiti… Gresesc fata de cei din jurul meu? DA! In fiecare zi, in fiecare moment. Poate unuia ii datorez bani. Poate altuia ii datorez o explicatie. Le dau? Nu. Le rezolv. Sunt o persoana sociala. Pana ajung in zona mea de confort. Zona in care nu imi place sa dau explicatii. Zona in care nu imi place sa intru deoarece e intima. E zona mea. Zona careia ii dau cu greu share… Am pe lume de fapt doua persoane cu care ma simt bine: eu si cu mine. Poa