…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-
“Daca ar fi sa numar persoanele pe care le am in jurul meu… nu as putea considera ca sunt o persoana singura. Dar sunt. Pentru ca nu am prieteni… am persoane.
Nu ma pot raporta la relatii – ele nu exista. Exista cinism de ambele parti:
Iesim in oras? Da normal – ne distram! Mai esti prieten cu “J”? Nu! Hmmm mie imi placea!
Relatia ta cu “J” ne afecteaza prietenia? NU!!! Dar nu mai vorbim.
Pleci din tara? Da! Mai vorbim? Da! Dar vorbim accidental, daca se intampla.. Sau nu.
Ai un nou prieten? DA! Mai vorbim? Logic! Cand va despartiti…
Gresesc fata de cei din jurul meu? DA! In fiecare zi, in fiecare moment. Poate unuia ii datorez bani. Poate altuia ii datorez o explicatie. Le dau? Nu. Le rezolv.
Sunt o persoana sociala. Pana ajung in zona mea de confort. Zona in care nu imi place sa dau explicatii. Zona in care nu imi place sa intru deoarece e intima. E zona mea. Zona careia ii dau cu greu share…
Am pe lume de fapt doua persoane cu care ma simt bine: eu si cu mine.
Poate e si a treia. Imi spune:
I’ll keep it simple, I’ll keep it true
All the love I have I’ll give to you
[…]
All the love I have I’ll give to you
[…]
I’ll wïpe away those tears from your eyes
Dar eu nu cred. Suna a poveste. Povestile nu imi mai plac. Am crescut. M-am maturizat.
Dar eu nu cred. Suna a poveste. Povestile nu imi mai plac. Am crescut. M-am maturizat.
Sunt eu si cu mine. Un intreg indivizibil. Am “prieteni” care ma dezamagesc. Sunt la randul meu un om care dezamageste. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor. Singura explicatie posibila este ca nu este momentul sa multumesc pe cineva. Mi-as dori sa ma multumesc pe mine. Sa fiu mandru de mine. Dar nici asta nu pot face.
Ma uit in oglinda. Imaginea reflectata merita sparta. Ar trebui sa dispara. Sa nu mai dezamageasca. Dar este greu.. ca sa stergi o imagine reala iti trebuie curaj – iar mie pana si acel curaj imi lipseste.
Sunt o umbra ce modifica vieti. Ce ar fi daca umbra nu ar mai exista?
Un experiment morbid. Pacat ca singuraticul(eu) nu ar afla.
Este usor sa dispari. Greu este sa mergi mai departe.
De ce? Pentru cine? Cum? Pana cand?
Intrebari pe care toti ni le adresam. Si raspunsuri? Individuale.
Sunt un singuratic. Si imi place. Pana la un punct. As prefera sa nu fiu.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu