…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-
Noi cautam cu totii fericirea, insa fara sa stim unde este, ca si acei betivi care isi cauta casa, stiind confuz ca au una pe undeva.
Curios cred ca e faptul ca aprox 95% ne incadram in spusele de mai sus. Alergam toata viata intrebandu-ne cum si in ce fel , cand si unde exact anume putem gasi ,dobandi , trai acel sentiment inaltator. Dar, in loc sa ne chinuim si sa pierdem timpul (care oricum mereu ne lipseste) incercand sa raspundem , adesea laconic la aceste intrebari existentiale, cred ca ar trebui sa ne oprim . Sa ne indreptam spre acel coltisor din sufletele noastre si sa incercam sa privim imaginea din ansamblu. Sa incercam,macar, sa ne dedublam si sa ne imaginam intr-o lume in care am avea raspunsuri la orice intrebare. Sa fim toti atotstiutori. In acel moment, cand iti vei gasi eul atotstiutor vei intelege cat de simplu este de fapt tot. Vei intelege ca nu are rost sa ne pierdem timpul cu lucruri pseudoimportante; cand , de fapt, NOI suntem singurii care ne creem propriul confort , propriile imprejurari , propriile reguli. Este atat