…poate îți prinde bine ție, sfatul. Sau poate trebuie s-atingi fundul abisului, cu fața-n jos. Ca să-nțelegi. Că nu te poate ajuta nimeni. Nimeni. Atunci când ești gata despletit la suflet, și amenajat procustian de alții. Care te-au învins. Încet și sigur. Metodic. Forțându-te mereu ca Să te schimbi cumva. Să vorbești altfel. Să nu ai patos. Să-ți asumi prioritățile altora. Să te asortezi cu ei. Ei. Cei din liga A. Te-au desfăcut, șurub cu șurub. Te-au examinat și au decis că faci zgomot. Ți-au smuls bucăți de suflet și au zburat cu ele-n clonț. Și peste astea, sst, calmează-te, topește-te, blendează-te printre mediocri, ei sunt peste tot și a lor e împărăția românească. O singură persoană îți spune mulțumesc? Prinzi aripi, dar ți le taie ceilalți, până ajungi la colț. Uită-te în jur, ne-au copleșit. Iar dacă îți spui, vag, din ce în ce mai vag, era bine cum eram, simțeam, zâmbeam și primeam soare, te-apucă amețeala de parcă stai pe marginea abisului, dacă mă-
Nu stiu de ce mi-e dor mai tare, de fapt de cine si in ce masura. Cert este ca uneori mi-e dor de tot ce-am trait si de tot prin ce-am trecut, bune si rele, singur sau cu ajutor. E greu cand respiri acelasi aer zi de zi si te trezesti mereu cu fata intr-un perete alb. De parca am fi intr-un vis si tu nu mai apari – niciodata – si e greu, foarte greu. Si mai apar si acele momente in care habar nu ai unde esti si ce vrei de fapt, insa mergi mai departe. Fara destinatie si fara prea multe vorbe la valiza. Doar mergi si atat. Sa simti dinamicul din jurul tau atat conteaza, sa nu te mai simti captiv.