Te iubesc si tu nu vezi asta!

Daca mi-as scoate inima din piept, ar arata ca o insula pustie. O plaja intinsa, unde nisipul incins inghite orice vietate, o plaja unde nici soare nu e. In schimb e o luna de gheata ce se revarsa in mare si inunda plaja. Poate tu esti scoica adusa de valuri, abandonata undeva in covorul aramiu. Undeva intr-un colt al inimii mele sunt si eu, stau ghemuit si privesc in larg, dar vad nimic. Spuneam ca nisipul e incins, dar soare nu e. Tu...o scoica mica si casanta ti-ai reflectat toata dragostea in firicelele mici si cristaline si nisipul a inceput sa arda, de placere, de dorinta, de neputinta. Nu pot sa iti spun ce simt, nu acum.

Vreau sa iau scoica, vreau sa o apropiu de mine, sa o duc la ureche si sa ii aud cantecul, insa nu pot. Nu ca as fi surd, ci ca sunt inlantuit. Norii ma tin strans si nu ma lasa sa fac nicio miscare..gresita. Esti la fel ca o sirena. Daca stau departe de tine, legat in lanturile societatii, legat cu lanturile numite prietenie si incredere, ar insemna sa stau toata viata acolo si sa te privesc, sa stiu ca existi. Dar... daca m-as elibera si as fugi catre tine, daca m-as lasa prada cantecului tau, as uita de tot ceea ce ma inconjoara si as incepe sa traiesc un vis. Dar cum orice vis se termina odata si odata, impactul cosmarului va fi si mai mare, cantecul tau il amplifica.

Flux..reflux...si valurile nu mai aduc nimic. Esti singura chestie din viata mea. Nu stiu cum sa te numesc..obiect, persoana, sentiment, dorinta. Esti tu, si asta e tot ceea ce conteaza. Nu vreau... sa renunt la Piramide pentru o sculptura de gheata. Nu vreau sa renunt la prietenia noastra ce dainuie, doar pentru a te iubi. Te iubesc si fara sa stii asta, te iubesc si fara sa vrei, te iubesc impotriva vointei mele si impotriva ratiunii mele, care se incapataneaza sa recunoasca asta. Prefer sa te inchid in piramida, sa stiu ca acolo ramai, pentru o eternitate, eternitatea mea, decat sa stiu ca te transform in sculptura de gheata si prima raza de soare te va topi. Da, asa cum te-ai gandit. Nu vreau sa dau prietenia pe iubire.

Am nevoie de tine. Daca heroina nu ar fi existat, atunci tu sigur ai fi fost cel mai puternic drog. Dintr-o data, iluzia ce ti-o da inima mea, plaja, se transforma intr-un bolnav. Intr-un batran mic, sfrijit, cu pleoapele cazute, cu falcile lasate, cu inceput de chelie, slabut si palid. Sta neputincios pe patul de spital, cu perfuzii in maini, cu masca la nas, si priveste tavanul alb. Monotonia asta il distruge si mai tare. Ar vrea sa zambeasca, insa nu are motive, nu are vlaga, nu are vointa. Insa tu, morfina cea de toate zilele, ii urli puternic in vene si ii fortezi zambetul. Pe fata batranului, printre atatea riduri si carari brazdate de batranete se citeste fericire. Fericire pe care doar tu i-ai putut-o da. Deci, eu, batranul bolnav, vreau morfina, chiar daca tratamentul nu o sa tina la nesfarsit si odata o sa mor.

Se spune ca nimic nu e intamplator. Nu te lovesti de cineva din intamplare, nu spui o anumita vorba din intamplare, ci toate au un curs firesc, de care noi nu ne dam seama. Nu realizam ca totul e predestinat. Poate de asta aveam nevoie amandoi. De cineva care sa-ti aduca lacrimi de fericire, de cineva care sa-ti asterne pe fata zambete sincere si care sa-ti scrie pe buze cuvantul iubire. Iubire intre prieteni, iubire intre oameni, orice forma de iubire. Si atunci cand ii spui cuiva "te iubesc", trebuie sa vina din inima.. altfel rezonanta frazei va fi goala si lipsita de efect.

Nu mai vreau sa spui nimic, caci nu ai ce. Poate nici eu nu stiu sigur ce vreau.

Totul e limpede, totusi. E la fel ca atunci cand trebuie sa iei o decizie importanta in viata: trebuie sa stii ce vrei de la viata. Si ani de zile tu inca nu stii, nu afli.

Ei bine, e mult mai usor sa afli contrariul. Ce nu vrei de la viata. Eu stiu ce nu vreau de la tine. Nu vreau sa te pierd.




Ramai acum, pe plaja pustie, sau in rezerva spitalului, tinandu-l de mana pe bolnav, sau mai bine ia-mi inima si las-o sa se topeasca in mainile tale. Dupa ce ea nu va mai fi, mireasma inimii iti va intra in piele, amintirea ei va impregna fiecare celula, si vei sti ca am existat. Ai grija de inima mea. E mica...fragila...naiva..inocenta, dar va veni vremea in care va renaste din propria-i cenusa.

Ramai acum cu bine, in inima mea intotdeauna va exista un pian care va canta povestea vietii mele.